Urmărește-ne pe Facebook

Știri medicale din România

Cât de dăunător este alcoolul pentru sănătatea orală?

Publicat

în

Majoritatea persoanelor nu se gândesc la acest aspect, însă consumul ridicat de alcool poate avea un impact substanțial asupra sănătății noastre orale. Consumând alcool în mod frecvent, ne putem confrunta cu o serie de boli orale, de la sensibilitate, carii dentare și până la cancer la nivelul gurii.

Studiile arată că în comparație cu persoanele care nu consumă alcool, cele care servesc una sau mai multe băuturi alcoolice pe zi prezintă un număr foarte mic de bacterii sănătoase în gură, în timp ce bacteriile dăunătoare beneficiază de o creștere semnificativă. Astfel de modificări ar putea conduce la apariția unor boli cum ar fi afecțiuni gingivale, carii dentare și cancere la nivelul gurii și gâtului. Se estimează cu una din cinci persoane care consumă alcool prezintă semne de boală severă a gingiilor.

De ce alcoolul are efecte dăunătoare asupra sănătății orale?

Pe de o parte, băuturile alcoolice cum ar fi vinul alb, berea și cidrul, pot fi foarte acide, așa că vor provoca eroziunea smalțului dinților, ducând la durere și sensibilitate. Pe de altă parte, băuturile spirtoase, cum ar fi vodca și whiskey, au un conținut ridicat de alcool, așa că ne vor lăsa gura uscată. Trebuie să subliniem și faptul că o multitudine de băuturi alcoolice, de la un simplu cocktail sau cidru și până la coniac și lichior, conțin foarte mult zahăr, care poate cauza carii dentare. Două pahare de vin alb de calitate pot conține un sfert din doza zilnică recomandată de zahăr.

Alcoolul încurajează dezvoltarea bacteriilor nocive în gura noastră. Studiile au arătat că băutorii de vin produc mai multe bacterii responsabile de apariția bolilor gingivale în comparație cu persoanele care nu consumă alcool. Cei care obișnuiesc să consume bere prezintă o creștere semnificativă a bacteriilor responsabile cu apariția cariilor dentare.

Bacteriile bune sunt însă bacterii care ne pot ajuta să evităm bolile dentare. În mod specific, bacteriile bune din gura noastră vor regla efectele bacteriilor dăunătoare prin reducerea nivelului de aciditate și prin echilibrarea pH-ului din gură. Bacteriile bune contribuie foarte mult și la procesul digestiv, deoarece încep să descompună alimentele de cum începem să mâncăm. Din acest motiv, este indicat să consumăm probiotice pentru a menține un nivel adecvat de bacterii bune în gură. Printre alimentele bogate în probiotice se numără anumite tipuri de brânzeturi, iaurtul obișnuit, iaurtul grecesc și kefirul. Optați întotdeauna pentru surse alimentare de probiotice fără adaos de zahăr.

Nu în ultimul rând, consumul de alcool în exces este asociat cu cancere de gură și de gât, boli care au crescut cu peste 100% în ultimii 20 de ani.

Cum puteți reduce efectele alcoolului asupra dinților și gurii

Cu siguranță, ori de câte ori refuzăm o băutură alcoolică sau ne abținem de la consumul de alcool, facem un mare bine stării noastre generale de sănătate, precum și sănătății orale. Există totuși câteva modalități prin care puteți stabili un echilibru între consumul de alcool și o gură sănătoasă.

Acestea fiind spuse, iată câteva sfaturi despre cum puteți consuma alcool în siguranță pentru sănătatea gurii:

  • Beți apă după fiecare băutură alcoolică, întrucât apa ajută la echilibrarea pH-ului în gură și elimină totodată puțin zahăr.
  • Mergeți periodic la medicul dentist. Puteți apela la serviciile oferite de un cabinet stomatologic în sectorul 1, care includ examinări amănunțite, depistarea timpurie a cariilor și bolilor gingivale și o serie de tratamente profesionale.
  • Consumați alcool doar la mese. Servind băuturi alcoolice doar la orele de masă, veți combate intensitatea atacului acizilor asupra dinților și veți slăbi efectele dăunătoare ale alcoolului.

Foarte indicat este să vă întregiți regimul de îngrijire orală cu o apă de gură, întrucât apa de gură are un efect similar cu apa, adică îndepărtează zahărul și substanțele acide. Avantajul suplimentar al apei de gură este că ajunge acolo unde nu puteți ajunge cu periuța, protejând totodată dinții de atacurile ulterioare. Anumite ape de gură pot acționa ca un scut de protecție, protejându-ne de sensibilități și boli gingivale.

 

Continue Reading
Publicitate
Apasă pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

InfoSano.ro

Regimul nostru alimentar poate fi îmbogățit cu nenumărate preparate care nu au nici urmă de carne și ...
vin, mart. 15, 2019, Vezi mai mult
Ca părinte, este normal să doriți să faceți tot ce vă stă în putință pentru a vă ...
vin, mart. 01, 2019, Vezi mai mult
Abcesul dentar este una dintre cele mai frecvente probleme stomatologice. Abcesul dentar este semnalul de alarmă ...
mar, feb. 26, 2019, Vezi mai mult

MamaDeProfesie.ro

După naștere, foarte multe mămici privesc cu suspiciune spre traseul lor profesional. Totuși, oricât de sumbră și ...
lun, mart. 18, 2019, Vezi mai mult

mWisho.ro

După mesele de sărbători, problema celulitei își face simțită prezența. Dacă hrana e în stare s-o provoace, ...
mar, ian. 15, 2019, Vezi mai mult

Culinar

Cartonul este un material obţinut din celuloză, asemenea hârtiei. Având la bază acestă materie primă, devine un ...
mar, feb. 26, 2019, Vezi mai mult

Eu-Romania.org

Ideea de a căra un bagaj greu nu surâde nimănui atunci când pleacă în călătorie. Indiferent de ...
vin, mart. 15, 2019, Vezi mai mult

Concept-Casa.ro

Spuma poliuretanică este o alternativă la izolația clasică, fiind creată pentru termoizolații, hidroizolații, acoperișuri, dar și pentru ...
lun, mart. 18, 2019, Vezi mai mult
Publicitate

Știri populare