Urmărește-ne pe Facebook

Știri medicale din România

De ce ne mănâncă în ureche

Publicat

în

Nu de puţine ori simţim în interiorul urechilor o mâncărime sâcâitoare, fiecare găsind o cale prin care să o stopeze. Uneori trece repede, alteori revine insistent şi poate fi însoţită şi cu alte manifestări, gen scurgeri, durere sau senzaţia de înfundare. Indiferent de context, dacă simptomele persistă este indicat un consult ORL.

Urechea

Urechea este aparatul acustico-vestibular care are un rol foarte important pentru comunicare, dar şi pentru echilibru şi direcţionare spaţială. Anatomic, urechea este împărţită în trei părţi: segmentul periferic, alcătuit din urechea externă, medie şi internă, segmentul intermediar, reprezentat de calea acustică şi vestibulară, şi segmentul central, reprezentat de centrii auditivi şi de centri echilibrului.

Mâncărimea din ureche

Senzaţia de mâncărime din ureche se sesizează la nivelul segmentului periferic. Cauzele sunt muliple, acesta fiind şi motivul pentru care un medic ORL-ist va putea pune diagnosticul corect, în urma unui consult de specialitate.

Infecţia la nivelul urechilor

Una dintre cauzele mâncărimii la nivelul urechilor  o poate reprezenta o infecţie în stare incipientă sau spre vindecare. Poate fi vorba despre otita sau despre infecţia fungică. În ambele cazuri se impune un tratament medicamentos şi aplicarea anumitor substanţe locale.

Eczemele sau psoriazisul

Pentru cei care manifestă acest tip de probleme dermatologice, este bine să ştie că acestea se pot extinde şi la nivelul urechilor. Medicul ORL-ist va ştii să de-a recomandările exacte prin care se permite sau nu aplicarea tratamentului curent, sau va prescrie un tratament destinat strict urechilor.

Ciupercile

Specialiştii anunţă că peste 10% din cazurile de mâncărime în ureche sunt cauzate de ciuperci. Acestea pot fi contactate de peste tot, bazine nedezinfectate corect, folosirea ochelarilor sau a cerceilor  unei persoane care are deja ciuperca sau  intrarea în contact cu aceasta şi atingerea propriei urechi cu mâna infestată.  Se impune un tratament cât mai rapid, astfel încât problema să se elimine repede şi să nu aibă urmări nedorite.

Apa din ureche

Mai puţin gravă, deşi cu potenţial de declanşare a infecţiilor la nivelul urechilor, apa intrată în ureche în urma scufundării în apă, poate genera mâncărimi. Se recomandă ştergerea urechilor cu un colţişor de prosop, atât cât permite urechea, sau folosirea dopurilor pentru înot, astfel încât să se evite acest episod. Apa nu trebuie lăsată să stagneze în ureche, deşi urechea ştie cum să elimine astfel de intruşi, prin propriul sistem de curăţare.

Continue Reading
Publicitate
Apasă pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

InfoSano.ro

[wp_rss_multi_importer category=”5″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”3″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

MamaDeProfesie.ro

[wp_rss_multi_importer category=”1″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”1″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

mWisho.ro

[wp_rss_multi_importer category=”4″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”1″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

Culinar

[wp_rss_multi_importer category=”6″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”1″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

Eu-Romania.org

[wp_rss_multi_importer category=”2″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”1″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

Concept-Casa.ro

[wp_rss_multi_importer category=”3″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”1″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

Publicitate

Știri populare