Urmărește-ne pe Facebook

Știri medicale din România

Igiena orală la persoanele vârstnice – cum se realizează corect?

Publicat

în

Pe măsură ce îmbătrânesc, multe persoane își fac griji că s-ar putea să își piardă toți dinții. Totuși, bolile gingivale și cariile pot fi prevenite indiferent de vârstă.

Este adevărat, odată cu trecerea anilor, gingiile se pot retrage, iar dinții devin mai sensibili. În cadrul unui cabinet stomatologic, puteți primi îndrumări pentru a preveni bolile gingivale și vi se poate recomanda o apă de gură care poate ameliora sensibilitatea dinților. Unele persoane vor avea nevoie de o lumină mai bună sau de o oglindă mai mare pentru a se spăla corect pe dinți, mai ales dacă au problemele cu mâinile, cu brațele sau dacă au vederea slabă.

Tot medicul dentist vă poate spune cum să aveți grijă de proteze sau de punțile dentare și care este soluția dacă aveți gura uscată din cauza administrării regulate de medicamente.

Oamenii vârstnici sunt predispuși la boli gingivale

Bolile gingivale sunt cauzate de acumularea de bacterii numită „placă”. Placa se formează constant pe dinți și este foarte important să eliminați această placă pentru a evita inflamația gingiilor. În cazul în care placa nu este îndepărtată, boala gingivală va afecta în timpul osul gingival. Acest os susține rădăcinile dintelui, iar atunci când este afectat, dintele începe să se miște.

Pentru că de multe ori nu cauzează dureri, majoritatea persoanelor nu știu dacă suferă de boli gingivale. Unele dintre cele mai comune semne care indică o boală gingivală includ sângerarea gingiilor, dinți care se mișcă, retracția gingivală și respirație urât mirositoare.

Pe de altă parte, aceeași placă dentară care provoacă inflamarea gingiei poate duce la formarea cariilor, mai ales dacă obișnuiți să serviți alimente dulci și băuturi zaharoase. Există un risc și mai mare de carii dacă pacientul suferă de retracție gingivală, deoarece baza dintelui nu mai este protejată de smalț, acel strat dur care acoperă cea mai mare parte a dintelui.

Cum pot fi prevenite bolile gingivale și cariile dentare?

Înainte de culcare și cel puțin o dată în timpul zilei, îndepărtați cu precizie placa acumulată. Utilizați o pastă de dinți cu fluor care conține 1350 până la 1500 ppm (părți per milion) fluorură. Există o multitudine de paste de dinți, inclusiv pentru eliminarea tartrului sau pentru îngrijire completă. În cadrul unui cabinet stomatologic, vi se poate recomanda o pastă de dinți potrivită pentru nevoile personale.

De asemenea, este indicat să curățați spațiile interdentare cel puțin o dată pe zi folosind o perie interdentară, o ață dentară și / sau un irigator bucal. O periuță electrică se poate dovedi a fi de mare ajutor, în special pentru persoanele care suferă de artrită. Are mânere mai groase și este mai ușor de ținut în mână, iar capul oscilant depune cea mai multă muncă.

Este foarte indicat să renunțați totodată la alimentele și băuturile care conțin zahăr, în special dulciuri, bomboane și băuturi dulci acidulate.

Foarte important este să mergeți la medicul dentist pentru controale de rutină și ori de câte ori vă confruntați cu o problemă sau simțiți durere. În cazul în care vă pierdeți unul sau mai mulți dinți, medicul dentist vă poate recomanda o proteză, un implant sau punte dentară care înlocuiesc eficient dinții căzuți.

În cadrul unui cabinet stomatologic, medicul vă poate spune dacă suferiți de ulcer bucal. Deseori, persoanele vârstnice suferă de ulcer la nivelul gurii, cauzat de un dinte deteriorat, de o proteză necorespunzătoare sau de unele alimente. Odată ce cauza este îndepărtată, ulcerul trebuie să se vindece în aproximativ 3 săptămâni. Dacă observați că ulcerul nu dă semne să se vindece, apelați imediat la un medic dentist. Multe afecțiuni grave, cum ar fi cancerul la nivelul gurii, pot fi tratate mai eficient dacă sunt diagnosticate devreme.

 

Continue Reading
Publicitate
Apasă pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

InfoSano.ro

La naștere, ochii și creierul bebelușului nu sunt încă pe deplin dezvoltați. Pe măsură ce creierul se ...
mie, iul. 17, 2019, Vezi mai mult
Igiena strictă este una dintre condițiile de bază ale unei sarcini duse la bun sfârșit și ale ...
joi, iul. 04, 2019, Vezi mai mult
Cosmeticele BIO au prins tot mai multă amploare în rândul consumatoarelor de make-up și skincare, însă mai ...
lun, iul. 01, 2019, Vezi mai mult

MamaDeProfesie.ro

Majoritatea părinților sunt angajați cu normă întreagă, așa că grădinițele, creșele și centrele afterschool au devenit o parte integrantă ...
mie, iul. 17, 2019, Vezi mai mult

mWisho.ro

Cerceii pot fi aleși în funcție de mai multe criterii, cum ar fi forma feței, stilul ținutei, ...
lun, iul. 01, 2019, Vezi mai mult

Culinar

Caviarul este un produs alimentar premium, care constă în icrele peștilor. În funcție de peștele de la ...
lun, iul. 01, 2019, Vezi mai mult

Eu-Romania.org

Cauti un hotel pentru vacanta Iata de ce trebuie sa tii cont
Călătoriile sunt cea mai simplă modalitate de a ne relaxa și de a ne încărca bateriile. Rămâne ...
joi, iul. 04, 2019, Vezi mai mult

Concept-Casa.ro

Casa ta este locul în care îți petreci cel mai mult timp. Cu cât ai mai mult ...
mie, iul. 17, 2019, Vezi mai mult
Publicitate

Știri populare