Urmărește-ne pe Facebook

Știri medicale din România

Legea farmaciei a fost modificată și completată

Publicat

în

Administraţia Prezidenţială a remis un comunicat de presă prin care a făcut anunțul că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul referitor la promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008.

Modificări necesare

De altfel, era și nevoie de aceste modificări și completări la Legea farmaciei, deoarece varianta din anul 2008 a actului normative nu era una de actualitate. Printre modificările aduse este și cea prin intermediul căreia se reglementează comercializarea online a medicamentelor. De asemenea, nici comercializarea în farmacii al medicamentelor care pot fie liberate fără rețetă nu era prea bine reglamentată, dar cu noile prevederi ale Legii se aduc unele precizări importante în acest domeniu.

Unde-i lege…

Potrivit actului normativ semnat de președintele Iohannis, vânzarea și eliberarea de medicamente fără prescripție medicală se poate face de acum doar în cadrul farmaciilor sau drogheriilor care sunt autorizate în acest sens. De asemenea, farmaciile și drogheriile autorizate au obligația de a aduce la cunoștința Ministerului Sănătății despre intenția lor de a desfășura această activitate, și totul numai respectând condițiile impuse în acest sens de Ministerul de resort.

Vânzarea cu autoservire, interzisă

Prin noile modificări și completări la Legea farmaciei, în cadrul acestora este interzisă tehnica vânzării cu autoservire, cum se mai practica în unele locuri. Această practică este interzisă atât în ceea ce privește medicamentele pentru oameni, dar și cele pentru uzul veterinar. Rămâne de văzut cât și cum se va respecta noul act normativ în continuare.

Notificări către Minister

După cum spuneam mai sus, farmaciile și drogheriile trebuie să trimită anumite notificări către ministerul de resort. Acestea trebuie să cuprindă datele de identificare ale societății, precum numele, adresa, și chiar site-ul acolo unde este cazul, numele farmacistului care este responsabil de vânzarea şi eliberarea tratamentelor care se acordă fără rețetă de la medic, precum și data începerii activităţii.

Obligațiile Ministerului

De asemenea, Ministerul are și el partea lui în acest caz. Astfel, acesta trebuie să afișeze, printre altele, informaţii generale referitoare la riscurile legate de medicamentele furnizate ilegal populaţiei. Cu toate acestea, Legea farmaciei mai are încă destui contestatari, care susțin că în acest fel se pun ”bețe în roate” atât farmaciilor și drogheriilor, cât și celor bolnavi.

 

 

 

Continue Reading
Publicitate
Apasă pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

InfoSano.ro

La naștere, ochii și creierul bebelușului nu sunt încă pe deplin dezvoltați. Pe măsură ce creierul se ...
mie, iul. 17, 2019, Vezi mai mult
Igiena strictă este una dintre condițiile de bază ale unei sarcini duse la bun sfârșit și ale ...
joi, iul. 04, 2019, Vezi mai mult
Cosmeticele BIO au prins tot mai multă amploare în rândul consumatoarelor de make-up și skincare, însă mai ...
lun, iul. 01, 2019, Vezi mai mult

MamaDeProfesie.ro

Majoritatea părinților sunt angajați cu normă întreagă, așa că grădinițele, creșele și centrele afterschool au devenit o parte integrantă ...
mie, iul. 17, 2019, Vezi mai mult

mWisho.ro

Cerceii pot fi aleși în funcție de mai multe criterii, cum ar fi forma feței, stilul ținutei, ...
lun, iul. 01, 2019, Vezi mai mult

Culinar

Caviarul este un produs alimentar premium, care constă în icrele peștilor. În funcție de peștele de la ...
lun, iul. 01, 2019, Vezi mai mult

Eu-Romania.org

Cauti un hotel pentru vacanta Iata de ce trebuie sa tii cont
Călătoriile sunt cea mai simplă modalitate de a ne relaxa și de a ne încărca bateriile. Rămâne ...
joi, iul. 04, 2019, Vezi mai mult

Concept-Casa.ro

Casa ta este locul în care îți petreci cel mai mult timp. Cu cât ai mai mult ...
mie, iul. 17, 2019, Vezi mai mult
Publicitate

Știri populare