Urmărește-ne pe Facebook

Știri medicale din străinătate

Sedentarismul afectează și personalitatea

Publicat

în

Toți specialiștii sunt de părere că un stil de viață sănătos presupune automat și multă mișcare, pentru ca organismul să funcționeze la parametri optimi. Mai nou însă, au fost realizate unele studii care au demonstrat că există o legătură între lipsa de mișcare și personalitate.

Studii de amploare

Psihologul Yannick Stephan este cel care a condus echipa de cercetători de la Universitatea din Montpellier din Franța care s-a ocupat de acest aspect, iar concluziile la care s-au ajuns, după ani buni de studiu, este că sedentarismul are o mare legătură cu personalitatea individului. Constatările sale au fost publicate în luna aprilie a acestui an în Jurnalul de Cercetare în Personalitate.

Activitatea fizică ne face mai fericiți

S-a demonstrat științific că există o legătură între actvitatea fizică și fericirea noastră. Nu este vorba de ceva mental, de auto-sugestie, cum poate ați fi tentat să credeți, iar răspunsul organismul nostru se poate observa prin faptul că în așa fel se eliberează acei hormoni responsabili cu starea de bine.

Grijile par mai ușor de suportat

Atunci când facem mișcare, chiar și un simplu mers pe jos, organismul secretă endorfine, ceea ce duce la apariția gândurilor bune, pozitive. Grijile sunt mult mai ușor de suportat, ba chiar găsim și cele mai bune soluții pentru rezolvarea unor anumite probleme apăsătoare. În acest fel, starea de bine se menține, așa că personalitatea noastră nu are de suferit. Cercetătorii numesc acest fenomen ”efectul de bună dispoziție”, prin care, prin exerciții fizice intervin modificări în circulația sângelui, ceea ce duce la apariția hormonilor care ne influențează starea de spirit.

Efect antidepresiv

De asemenea, există o mare legătură între lipsa de mișcare și instalarea depresiei. De aceea, recomandarea oamenilor de știință este să renunțăm la sedentarism ți să alegem să avem o viață activă. Organismului uman îi trebuie mișcare, atât pentru sănătatea fizică, precum și cea mentală. Dacă noi suntem echilibrați din acest punct de vedere, nici personalitatea nu va avea de suferit, și nu ne vom transforma într-o persoană morocănoasă, care a uitat să se mai bucure de frumusețile vieții. De fapt, grijile tot acolo rămân, numai că abordarea pe care o avem față de ele este diferită.

Cercetările mai trebuie aprofundate

Cu toate acestea, cercetările întreprinse de echipa condusă de psihologul Yannick Stephan nu au analizat modul în care factorul genetic poate influența personalitatea, precum și culturile din care pot proveni indivizii. De aceea, cercetările mai trebuie aprofundate până la afirma cu certitudine că sedentarismul duce automat și la schimbările de personalitate.

 

Continue Reading
Publicitate
Apasă pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

InfoSano.ro

[wp_rss_multi_importer category=”5″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”3″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

MamaDeProfesie.ro

[wp_rss_multi_importer category=”1″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”1″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

mWisho.ro

[wp_rss_multi_importer category=”4″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”1″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

Culinar

[wp_rss_multi_importer category=”6″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”1″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

Eu-Romania.org

[wp_rss_multi_importer category=”2″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”1″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

Concept-Casa.ro

[wp_rss_multi_importer category=”3″ hdsize=”20px” maximgwidth=”100″ morestyle=”…” showdate=”0″ showgroup=”0″ windowstyle=”2″ thisfeed=”1″ maxperpage=”1″ nofollow=”0″ excerptlength=”17″ mytemplate=”clean_separated.php” cachetime=”20″]

Publicitate

Știri populare